Coș de cumpărături

Nu ai niciun produs în coș.

Povestea PREYE: de la idee la artă care te reprezintă

Locul în care descoperi ce artă se ascunde în ochii tăi unici în întreg universul.

Fiecare iris este o capodoperă ce conține o combinație complexă de structuri și culori mai unică decât amprenta, iar PREYE este locul unde transformăm această minune naturală într-o operă de artă fascinantă, dezvăluind o frumusețe care adesea rămâne neobservată.

PREYE® este o afacere de familie, deschisă de Alice, Sergiu și cele trei pisici: Joy, Trixie și Kira. Călătoria noastră ca parteneri de afaceri a început în 2022, când în încercarea de a găsi un astfel de studio în străinătate pentru a ne face un tablou de cuplu am realizat că putem deschide asta la noi acasă, în România. Să găsim un nume care să nu fie asociat cu cosmetice pentru ochi sau orice tip de produs din domeniul optometric a fost dificil, dar nu imposibil pentru că am găsit PREYE

(se pronunță ‘PRAI’ și face trimitere la expresia din engleză ‘PRYING EYES – trad. ochi curioși).

Începuturile PREYE

Fără să spunem nimănui la ce lucrăm, am testat aproape un an înainte de deschidere, conturând astfel conceptul și experiența PREYE. Creăm portrete personalizate care spun o poveste unică despre fiecare persoană, cuplu sau familie care ne trece pragul.

Alice: “Aș putea spune că fascinația pentru ochi a început în copilărie, când văzând în oglinda pe care o aveam la intrare în casă câte detalii au ochii mei mi-am dat seama că ochii sunt superbi, dar și că rareori oamenii sunt conștienți ce detalii au în ei – aspecte care mi s-au confirmat și de când am deschis studioul de iris photo. Despre concept știam de prin 2018 când am descoperit pe social media întâmplător un studio pentru poze la ochi în Marea Britanie, studio ce s-a și închis în perioada pandemiei și la care nu am mai reușit să ajung din păcate.”

Sergiu: “Așa cum Alice e pasionată de ochi, așa și eu am încă din liceu pasiunea pentru fotografie, cât și pentru editare foto-video, pasiune pe care am antrenat-o și mai mult de când avem studioul și dispozitivele potrivite. A ajutat mult si că o parte din aparatură o aveam deja și că am abordat totul structurat. Am făcut peste o mie de poze pe ochii lui Alice ca să găsim setările prin care blițul să fie cât mai puțin deranjant, dar și calitatea pozelor ochilor să fie superioară față de ce am văzut în străinătate.“

Până să deschidem, am testat serviciul și în Olanda și Elveția și astfel am putut identifica aspecte pe care fie le-am adoptat și noi pentru PREYE, fie am decis să le facem mai bine decât locațiile vizitate. Așa ne-am dat seama că ne dorim ca PREYE să fie sinonim cu calitatea și pasiunea pentru frumos și am deschis în aprilie 2023 primul studio dedicat iris photography din România în București.

Valorile PREYE pe scurt

Un portret ți-l poți repeta oricând, însă ochii ți-i fotografiezi, de regulă, o singură dată. Ne dorim ca fiecare ochi fotografiat la noi să fie complet, fără impurități, la o calitate superioară. Pentru noi e important ca întreaga experiență să fie mai mult decât o ședință foto, să fie o revelație artistică.

Pentru a putea realiza asta, am stabilit niște principii după care ne organizăm:

  • Facem tot posibilul ca persoanele care pleacă de la o programare PREYE să plece cu zâmbetul pe buze, fiind mai conștiente de detaliile spectaculoase din ochii lor
  • Pentru a ilustra unicitatea fiecărei persoane și a păstra calitatea, personalizăm procesul de fotografiere în funcție de mai multe caracteristici, calitatea fiecărui iris ne permite să mărim de peste 70 de ori fotografia finală și să arate în continuare impecabil 
  • Suntem atenți la detaliile care vă fac unici și facem aproximativ 60 de fotografii pentru fiecare iris, fotografii care sunt prelucrate ulterior cu cea mai mare grijă pentru a vă scoate în evidență combinația complexă de pigment și structuri, fără impurități
  • Ne adaptăm fiecărui public, de la nepoți – cu vârsta peste 5 ani – la bunici, oferind o experiență incluzivă și memorabilă pentru toate vârstele.  Indiferent de generație, creăm momente speciale printr-o abordare personalizată. Suntem all-people-friendly, primind cu bucurie pe oricine, singurul criteriu fiind respectul. În plus, oferim carduri cadou potrivite pentru orice ocazie – aniversări, nunți sau alte evenimente importante din viața celor dragi ție.

Fiecare imagine este o capodoperă—fie că este imprimată pe pânză, înrămată ca tablou prins pe perete sau în format digital fiindcă întruchipează unicitatea fiecărei persoane.

Noua locație

Pentru că doream să fim cât mai accesibili, în mai 2024 după ce  am împlinit un an de activitate am mutat studioul în centrul Bucureștiului unde lucrăm pe bază de programare în principal vinerea, sâmbăta și duminica. Toate programările se preiau prin mesaj privat, pe WhatsApp și pe Instagram.

Dacă nu sunteți din București și avem disponibilitate, putem face și excepții și să desfășurăm programarea în timpul săptămânii, iar tabloul vi-l putem trimite prin curier după prelucrarea fotografiilor.

Tablourile voastre sunt pe mâini bune, le împachetăm și trimitem cu cea mai mare grijă.

  • cel mai mare tablou PREYE făcut până la momentul scrierii acestui articol a fost trimis prin curier la Cluj și măsoară 170x100cm
  • cel mai ‘îndepărtat’ tablou PREYE este în Sicilia, la un cuplu de italieni care sărbătoreau luna de miere în România și și-au ales un suvenir de neuitat care reprezintă în cel mai personal mod povestea lor de dragoste, dar și începutul mariajului lor

De ce iris photography?

Fiecare iris fotografiat reprezintă pentru noi mai mult decât o simplă fotografie, este o celebrare a individualității fiindcă spune o poveste unică, plină de profunzime, culoare și viață.

Studioul nostru este specializat în capturarea acestor momente intime pentru cupluri, familii și prieteni, creând astfel amintiri împărtășite care durează o viață întreagă.

Indiferent dacă îți dorești un suvenir unic de familie, un cadou semnificativ pentru o persoană dragă sau o modalitate de a-ți celebra legătura cu cei dragi, PREYE este aici pentru a face acest lucru posibil. Misiunea noastră este să te ajutăm pe tine și pe cei dragi să vă vedeți într-o lumină nouă—la propriu.

Programează o ședință foto astăzi și hai să descoperim frumusețea extraordinară din ochii tăi și ai persoanelor dragi ție!

Share your love