Fotografie iris pentru familie în București

Transformă irisurile familiei voastre într-o compoziție artistică realizată în studioul PREYE din București.
Putem fotografia și integra în aceeași lucrare 2, 3, 4 sau mai multe irisuri, adaptând compoziția în funcție de numărul de persoane, diferențele dintre irisuri și viziunea fiecăruia.

Cum arată fotografia de iris pentru familie

Fotografiem ambii ochi ai fiecărei persoane pentru ca fiecare membru să aleagă irisul preferat. Pentru tabloul final fiecare iris este fotografiat separat, iar apoi imaginile sunt prelucrate și combinate într-o compoziție comună.

Pentru familii putem realiza compoziții cu 2, 3, 4 sau mai multe irisuri, iar aranjarea lor este adaptată de la caz la caz. Ținem cont de culori, texturi, dimensiuni și de modul în care irisurile funcționează vizual împreună, astfel încât rezultatul final să fie echilibrat și personal.

În funcție de numărul de irisuri, pot fi folosite numeroase efecte, incluzând și variante realizate special pentru grupuri mai mari.

Cum se desfășoară experiența PREYE

Fotografiem irisurile

Veniți direct la studioul PREYE în timpul programului de lucru, fără să fie necesară programarea în prealabil.

Alegeți varianta dorită

Alegeți efectul, materialul și dimensiunea tabloului, precum și alte produse dacă doriți.

Prelucrăm și predăm

Fotografiile sunt procesate în stilul PREYE, iar materialele și produsele sunt pregătite conform pachetului ales.

Ce puteți alege

Fotografiile pot fi integrate într-un tablou de familie cu toate irisurile sau în mai multe tablouri, după preferință.

Fiecare fotografie poate fi folosită și individual pentru bijuterii, PREYE Minis sau alte produse. Dacă imaginile rămân în arhiva PREYE conform pachetului ales, pot fi utilizate ulterior și pentru tablouri suplimentare sau compoziții noi, fără să fie necesară o altă fotografiere.

Tablou iris de familie cu 2, 3, 4 sau mai multe irisuri

Pentru tablouri puteți alege între pachetele Fine Art și Essential.

Fine Art este calitatea premium PREYE, cu fotografiere la rezoluție maximă, prelucrare avansată și mai multe beneficii incluse, potrivită pentru tablouri de dimensiuni mari.
Essential este varianta simplificată, cu procesare și livrare adaptate unui pachet mai accesibil.

Preț fotografie iris pentru familie

2 irisuri
Tablouri Fine Art: de la 520 lei
Tablouri Essential: de la 340 lei

3 irisuri
Tablouri Fine Art: de la 750 lei
Tablouri Essential: de la 530 lei

4 irisuri
Tablouri Fine Art: de la 1040 lei
Tablouri Essential: de la 700 lei

Pentru mai multe irisuri, prețul și configurația se stabilesc în funcție de numărul de persoane și de varianta aleasă.

FAQ

Putem realiza compoziții cu 2, 3, 4 sau mai multe irisuri, în funcție de numărul de persoane și de rezultatul dorit.

Facem câte o poză fiecărui ochi, pe rând și fiecare alege irisul pe care îl vrea în compoziția finală.

Compoziția este adaptată în funcție de culori, texturi și particularitățile fiecărui iris, astfel încât toate elementele să funcționeze bine împreună, dar include și integrarea viziunii voastre în tabloul final.

Da, sesiunile pot fi realizate și cu copii, iar procesul este adaptat în funcție de vârstă și de cât de ușor poate fi fotografiat irisul.

Da, dacă fotografiile sunt disponibile în arhiva PREYE, fiecare iris poate fi folosit ulterior și separat pentru alte produse, achitând doar ce este în plus.

Vreți un tablou cu irisurile întregii familii?
Veniți direct la studioul PREYE din București și alegem împreună compoziția potrivită pentru familia voastră.

Descoperă și: 

Artă care te reprezintă, potrivită indiferent de culoarea ochilor pentru că fiecare iris este superb văzut prin lentila PREYE!

Telefon / WhatsApp:

+4 0746 123 543

Email:

contact@preye.ro

Program:

Marți-Vineri: 16:00-20:00
Sâmbătă-Duminică: 13:00-18:00