Întrebări frecvente
Găsiți aici răspunsurile la cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit despre sesiunea foto, pachetele de fotografie, tablouri și livrare.
În cazul în care nu găsiți toate detaliile de care aveți nevoie, ne puteți scrie un mesaj sau ne puteți suna și vă răspundem cu tot dragul!
În ce zile aveți program de lucru?
Lucrăm marți – duminică, fără să fie nevoie de programare, iar în cazuri speciale putem face și excepții dacă avem disponibilitate. Vă așteptăm direct la locația noastră din str. Ion Brezoianu 24, etaj 2, sector 1, București (intrarea de lângă Sweetology, înghețată artizanală) să descoperim împreună ce ochi superbi aveți și să vă facem tablouri unice PREYE.
Programul studioului îl găsiți mereu actualizat în partea de jos a paginii web (engl. footer) sau pe Google Maps.
Trebuie să fac programare?
Nu, puteți veni oricând în timpul programului de lucru, fără programare.
Care este procesul?
Veniți la locație să realizăm fotografiile necesare pe care le prelucrăm după sesiunea foto. După ce au fost prelucrate fotografiile, vă trimitem variantele digitale conform pachetului achiziționat și pregătim tablourile pe care fie le puteți ridica apoi de la studio oricând în timpul programului sau le trimitem prin curier atât în țară, cât și în străinătate.
Cât durează fotografierea?
O sesiune foto durează între 15 minute și o oră, în funcție de numărul de irisuri fotografiate.
Putem combina mai multe irisuri în același tablou?
Bineînțeles, putem realiza compoziții cu 2, 3, 4 sau chiar și mai multe irisuri, potrivite pentru cupluri, familii sau grupuri de prieteni.
Care este diferența între pachetul Essential și pachetul Fine Art?
Essential presupune fotografiere la rezoluție redusă și o prelucrare simplificată, cu intervenții limitate asupra reflexiilor și detaliilor. Este varianta pe care o oferă majoritatea studiourilor de fotografie la iris în momentul actual.
Fine Art reprezintă standardul de calitate PREYE: fotografiere la rezoluție maximă și prelucrare avansată, cu atenție la toate structurile și detaliile irisului.
Pe lângă restul diferențelor dintre pachete, Essential include 1 efect gratuit, iar Fine Art include 2 efecte gratuite, dintre care alegeți ulterior unul pentru tablou.
Primesc și fotografia digitală dacă aleg un tablou?
Da, indiferent de pachetul ales și dimensiunea tabloului, primiți gratuit și fotografiile digitale aferente (fiecare iris individual + efectul / efectele) la rezoluție pentru Social Media, 1080×1080 px.
În cât timp este gata tabloul?
În funcție de pachetul ales, durează 1 sau 2 săptămâni până se finalizează prelucrarea fotografiilor și abia ulterior se realizează tabloul, termenul estimativ fiind de o săptămână de la data trimiterii fotografiilor digitale.
Pentru cazuri excepționale putem să urgentăm atât prelucrarea fotografiilor, cât și predarea tabloului.
Faceți fotografii și la copii?
Da, fotografiem copii, dar este preferabil să aibă peste 4 ani. Fiind fotografie macro, ne dorim să iasă irisurile cât mai clar și adesea în fotografierea copiilor sub 4 ani acest lucru nu este realizabil.
Fotografiați și animale?
Iubim foarte mult animalele, dar momentan nu avem posibilitatea să le fotografiem irisurile.
În ce cazuri nu se poate realiza fotografierea?
Deoarece folosim bliț în rafală pentru realizarea fotografiilor, persoanele fotografiate trebuie să nu sufere sau să nu fie suspecte de epilepsie fotosensibilă.
Pot face fotografiile cu lentile de contact?
În funcție de materialul din care sunt făcute lentilele dvs. este posibil să nu modifice claritatea fotografiilor.
Chiar și așa, este preferabil să veniți fără lentile sau să aveți soluția pentru a le da jos la fotografiere întrucât calitatea fotografiei finale poate fi influențată negativ de anumite lentile de contact.
Pot comanda ulterior încă un tablou cu aceeași fotografie?
Da, puteți refolosi fotografiile stocate la noi ori de câte ori doriți, gratuit, achitând doar ce este achiziționat suplimentar (costul de print, irisurile suplimentare dacă sunt, bijuteria, etc.)
Fotografiile Fine Art sunt stocate timp de 5 ani, iar cele Essential timp de 3 ani, astfel încât puteți reveni ulterior pentru tablouri, bijuterii sau alte produse realizate din fotografia deja existentă.
Cât timp este valabil un card cadou?
Cardurile cadou sunt valabile 6 luni de la data emiterii.
Trebuie făcută programare pentru folosirea cardului cadou?
Nu, cardul poate fi folosit în timpul programului nostru obișnuit, în regim de walk-in.
Pot folosi cardul pentru orice pachet sau produs?
Da, în limita sumei sau a opțiunii înscrise pe card. Dacă la sesiunea foto valoarea comenzii este mai mare, diferența se achită în locație.
